Aparate de ultimă generaţie în laboratorul Medcenter Bucureşti

Urmând programul de modernizare a laboratoarelor, Medcenter introduce o serie de aparate ultramoderne care cresc specificitatea şi sensibilitate analizelor şi metodelor de procesare deja existente.

Aparate de ultimă generaţie în laboratorul Medcenter Bucureşti

Drept urmare noua generaţie de analizoare, producţie 2009, VITROS FS 5.1 şi System VITROS Imunodiagnostics 3600, din gama oferită de Ortho Clinical Diagnostics, Johnson & Johnson, pot fi găsite în laboratoarele Medcenter.

Analizorul automat VITROS FS 5.1 pentru determinări biochimice îmbină cu succes două tehnologii de prelucrare a probelor biologice prin utilizarea plachetelor multistat (chimia uscată) şi metode fotometrice (microtips assay).

Cu o capacitate de procesare de 1000 teste pe oră asigură un flux continuu şi un rezultat rapid.

Pentru determinările imunologice au fost achiziţionate două analizoare: un analizor automat din gama VITROS System - VITROS Imunodiagnostics 3600 şi cel de-al doilea ENEASYSTEM III Plus, BIO GENETIX.

Analizorul VITROS System - VITROS Imunodiagnostics 3600 permite realizarea determinărilor imunologice prin metoda chemiluminişcenţei amplificată pentru markeri tumorali, hormoni tiroidieni, fertilitate, inclusiv markeri virali şi TORCH.

ENEASYSTEM III Plus, BIO GENETIX execută teste imunoenzimatice tip "sandwich" cu reacţie colorimetrică finală şi revelare fotometrică. Testele atribuite acestui analizor fiind cele de alergii (4 h), autoimunitate şi fosfolipide (maxim 1h 30').