Contribuţia sectorului privat în dezvoltarea şi modernizarea furnizării serviciilor medicale 2009

MEDCENTER a participat la conferinţa desfăşurată la Sibiu, în perioada 10-12 aprilie 2009.

Organizatori: revista EuRoComunitatea Medicală în parteneriat cu CEC BANK, având sprijinul Ministerului Sănătăţii şi pe cel al Colegiului Medicilor din România

Invitaţi: Ministerul Sănătăţii Publice, Casa Naţională de Asigurări, Ministerul Finanţelor Publice, Administraţia Prezidenţială, Departamentul de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor din România, Asociaţia Naţională de Medicină de Familie, Patronatul Naţional al Medicilor de familie, operatori privaţi de dializă, clinici private, laboratoare, producători, distribuitori de medicamente şi farmacii, bănci, societăţi de asigurări.

Scopul manifestării:

  • atragerea atenţiei factorilor implicaţi asupra dificultăţilor dezvoltării sectorului privat în furnizarea serviciilor medicale, precum şi asupra beneficiilor de a promova o politică stimulativă în acest domeniu;
  • identificarea problemelor cu care se confruntă sectorul privat în efortul de a contribui la îmbunătăţirea asistenţei furnizării de îngrijiri medicale;
  • reunirea tuturor factorilor cu răspundere în domeniu, pentru a dezbate problemele sistemului de sănătate în ansamblu, sistem privat şi de stat, pe baza a trei factori: schimbările demografice corelate cu creşterea economică, o migraţie a consumatorilor către serviciile private pe fondul diferenţei de calitate dintre acestea şi serviciile de stat, apariţia unui consumator mult mai educat şi mai pretenţios - ceea ce atrage dezvoltarea serviciilor de nişă, cu tratamente specializate şi variate.


Reprezentanţii MEDCENTER la eveniment au fost D-l Dr. Florin Bălănică, Director General şi D-l Bogdan Popescu, Director Vânzări şi Marketing.

Prin discursul său, D-l Florin Bălănică a venit cu propuneri concrete de soluţionare a reglementărilor sectorului de servicii medicale, printre care a menţionat:

  • selecţia riguroasă a furnizorilor care intră în relaţie contractuală cu Casele de Asigurări de Sănătate, prin folosirea cu precădere a criteriilor legate de calitatea actului medical;
  • derularea de noi programe de sănătate la care să aibă acces populaţia;
  • posibilitatea încheierii de contracte cu Casele de Asigurări din judeţele limitrofe pentru furnizorii care fac dovada capacităţii logistice şi de personal (ex: limitarea poate fi condiţionată de timpul mediu de transport al probei la laborator, etc.);
  • pregătirea personalului medical în funcţie de necesităţile pieţei, cu accent în special pe pregătirea practică (ex. asistenţi de laborator, asistenţi medicali de radiologie, medici de laborator, etc.);
  • modificarea normelor de aplicare a Contractului Cadru precum şi definirea pachetului de bază de servicii medicale acoperit prin plata obligatorie a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate.