Proteina S
Proteina S face parte din sistemul proteinei C fiind cofactor în procesul de degradare a factorilor V şi VIII activaţi ai coagulării.
Este sintetizată tot în ficat, dependent de vitamina K. Deficienţa sa congenitală este una dintre trombofiliile rare şi se manifestă prin tromboze venoase recurente şi complicaţii obstetricale care apar de cele mai multe ori în prezenţa unor factori de risc suplimentari.
Deficienţa dobândită a proteinei S este întâlnită în:
- afecţiunile hepatice,
- tratamente anticoagulante orale,
- coagularea intravasculară diseminată,
- la gravidă sau
- în diferite infecţii.
Având în vedere că o parte a Proteinei S circulă cuplată cu un component al complementului (C4b) şi majoritatea testelor (mai ales cele funcţionale) se adresează fracţiunii rămase libere, interpretarea rezultatelor trebuie să ţină seama de prezenţa unei infecţii sau inflamaţii.
Datorită interferenţelor multiple ale testului de dozare a Proteinei S şi a contextelor dobândite de scădere a acesteia (sarcină, tromboză acută, tratamentele anticoagulante cu antivitamina K, infecţii) precum şi datorită incidenţei scăzute a trombozei în absenţa altor factori de risc suplimentari, se pune problema dacă deficienţa PS este un factor de risc real pentru tromboză.
Condiţii de recoltare:
Recoltarea se realizează dimineaţa, în condiţii de a jeun, prin puncţie venoasă, în vacumteinere cu citrat de sodiu 3,2% (dop albastru/verde). Sunt necesare 2 vacumteinere numerotate. Stabilitatea probelor este scazută şi este obligatoriu transportul cât mai rapid la laborator. Pentru transport la distanţă, plasma trebuie separată de pe sediment, recentrifugată, congelată la - 20 ˚C şi transportată pe zapadă carbonică.
Interferenţe ale testului:
Dozarea proteinei S nu poate fi realizată în prezenţa tratamentului anticoagulant cu antivitamine K (Warfarina, Sintrom, Trombostop) şi este necesara o întrerupere de 3 săptămâni a anticoagulantului pentru o dozare corectă. Plasmele lipemice sau hemolizate interferă cu dozarea.
Prezenţa unui sindrom inflamator, a unei infecţii, a sarcinii sau a trombozei acute sunt alte condiţii cu care interferă dozarea.
Metoda de determinare:
Testul Free PS se bazează pe o metodă imunologică de dozare a fracţiunii libere a proteinei S şi este mai puţin influenţat de diferitele condiţii decât testele coagulometrice.
Interpretarea rezultatelor :
Valorile normale ale proteinei S diferă în funcţie de sex, fiind de 57 - 113% la femei, înafara sarcinii şi de 72 - 126% la bărbat.
La copii, nivelul proteinei S este mai scăzut decât la adulţi.
O proteina S scăzută trebuie interpretată în contextul care poate duce la scăderea ei, repetată şi confirmată genetic. La gravidă, dozarea proteinei S nu are valoare diagnostică având în vedere ca scăderea sa este fiziologică, progresivă cu vârsta sarcinii şi nu reprezintă o trombofilie reală.
Unele teste de determinare a proteinei S (cele coagulometrice) pot fi influenţate de fenomenul de rezistenţă la proteina C activată (prezenţa factorului V Leiden) şi trebuiesc confirmate prin alte teste (imunologice).
- Pret: 90.00 RON
- Durata: 6Z
