Anticorpi anticardiolipinici

Sunt anticorpi îndreptaţi împotriva structurilor fosfolipidice proprii, fiind printre primii anticorpi antifosfolipidici descrişi. Deşi testul pentru depistarea lor este foarte sensibil, anticorpii anticardiolipinici sunt cei mai puţin specifici anticorpi antifosfolipidici, cu valoarea cea mai redusă în diagnosticul sindromului antifosfolipidic.

Doar prezenţa lor în titru moderat sau crescut (peste 40 GPLU/mL) şi în mod constant (la cel puţin 2 determinări la distanţă de 12 săptămâni) are valoare diagnostică. Ei pot fi prezenţi temporar în diferite infecţii (mai ales virale), în sarcină, la vârstnici sau în consumul unor medicamente.

Dintre toate tipurile de anticorpi antifosfolipidici, anticorpii anticardiolipinici se asociază cel mai puţin cu manifestările trombotice şi cu complicaţiile obstetricale, dar au rămas în ghiduri printre criteriile de diagnostic paraclinic a sindromului antifosfolipidic.

Condiţii de recoltare:

Sânge venos recoltat a jeun în vacumteinere simple cu sau fără activator (dop roşu), din care se prelucrează serul.
Serul separat este valabil timp de 7 zile la 4˚C iar pentru păstrare mai îndelungată trebuie ţinut la congelator la - 20˚C.

Interferenţe ale testului:

Serul hemolizat sau lipemic.

Metoda de determinare:

Imunologică (ELISA)

Interpretarea rezultatelor:

Valorile normale ale anticorpilor anticardiolipinici de tip IgG sunt între 1 - 10 GPLU/mL iar a celor de tip IgM sunt intre 1 - 7 MPLU/mL.

Doar un titru, în mod constant, moderat sau intens pozitiv (> 40 GPLU/mL) poate fi considerat criteiu de diagnostic pentru sindromul antifosfolipidic.