CA 19.9 (ficat şi căi biliare, pancreas)

Este folosit în principal ca marker pentru cancerul de pancreas, găsindu-se la valori crescute mai ales în stadii avansate.

Poate fi crescut şi în alte cancere (cancerul hepatic, cancerul pulmonar, cancerul de sân, cancerul uterin, cancerul ovarian mucinos, cancerul colorectal). Unele afecţiuni benigne (ciroza hepatică, hepatite, pancreatite, colecistite, boli autoimune, fibroza chistică sau alte afecţiuni benigne ale pulmonului, rinichiului sau tractului gastrointestinal) se pot asocia cu valori crescute ale CA 19-9.

CA 19-9 poate fi efectuat împreună cu alte teste, cum sunt antigenul carcinoembrionic (CEA), bilirubina, şi/sau testele pentru ficat, atunci când pacientul prezintă simptome care indică cancerul pancreatic (durere abdominală, ameţeală, pierderea în greutate şi icter).

  • Pret: 42.00 RON
  • Durata: 24H