Comportamentul opoziţional la copii

E drept că, în contexte diferite copiii se comportă diferit, însă la fel de valabil este şi faptul că atunci când apar plângeri cu privire la comportamentul unui copil, din toate direcţiile (grădiniţă, şcoală, familie, mediul de joacă etc) e necesar să acordăm o atenţie deosebită posibilităţii de examinare a copilului şi de depistare a manifestărilor hiperactive şi opoziţionale.

Adesea mulţi părinţi se întreabă "Ce poate să facă familia cu manifestările şi comportamentele nedorite ale copilului?"şi constat că în spatele acestei întrebări stă de fapt o altă îngrijorare/o altă întrebare: în ce măsură familia chiar e dispusă să se implice şi să facă realmente un prim pas spre a fi mai aproape de înţelegerea problemelor cu care se confruntă copilul?

Întrebarea susţine conştientizarea faptului că manifestările nedorite şi neînţelese adoptate de un copil nu se pot ameliora şi transformă în comportamente adecvate decât în măsura în care familia e dispusă nu doar să investească (resurse, eforturi, timp, energie) într-o formă sau alta de terapie şi intervenţie pentru copil, ci e dispusă şi să parcurgă un demers de autocunoaştere şi conştientizare a relaţiilor (de multe ori de natură conflictogena) între membrii familiei (în cuplul parental, în relaţiile dintre părinţi şi copii, între relaţiile dintre generaţiile apărute în familie etc).

Cu alte cuvinte, familia însăşi reprezintă aspectul central-esential în cazul copiilor cu manifestări hiperactive şi opoziţionale în familie.

Care sunt cauzele comportamentelor opoziţionale ale copilului? Ce ne transmit manifestările copilului? Ce îi este lui foarte greu de suportat încât nu poate gestiona? Ce trăieşte copilul în relaţia cu părinţii? De ce are copilul performanţe scăzute la şcoală? Oare se poate integra copilul într-un colectiv? De ce refuză copilul să sejoace cu cei de vârsta lui? Toate acestea şi multe alte întrebări vin şi trag un semnal de alarmă despre stările de anxietate ridicată şi nesiguranţă pe care le trăieşte un copil şi cărora nu le poate face faţă decât cu eforturi foarte mari prin intermediul manifestărilor şi comportamentelor de tip opoziţional şi hiperactiv.

De asemenea intervenţia terapeutică la copilul cu manifestări comportamentale opoziţionale şi hiperactive aduce în prim plan necesitatea de a lucra intensiv pe următoarele aspecte:

• activitatea ludică (prin care se urmăreşte creşterea atenţiei şi duratei de joc pe de-o parte şi scoaterea la suprafaţă a conţinuturilor emoţionale despre care copilul vorbeşte cu mai multă uşurinţă în semirealitate);

• dezvoltarea şi concentrarea atenţiei pe o anumită sarcină dată;

• înţelegerea cauzelor care determină un comportament agresiv şi gestionarea/ canalizarea acestuia în scop constructiv;

• exprimarea emoţiilor şi consolidarea stimei de sine printr-un demers psihoterapeutic;

• totodată consolidarea legăturilor şi relaţiilor dintre membrii familiei printr-un demers psihoterapeutic pentru familie care să poată conferi copilului un sentiment securizant şi liniştitor.

De cele mai multe ori cuplul parental ajunge în pragul disperării, la răscruce de drumuri şi decizii majore, mai ales atunci când nu face faţă comportamentelor copiilor, ajungându-se astfel la relaţiile problematice între părinţi şi copii.

Din cauza comportamentului copilului, au loc adesea dispute între părinţi şi copii, iar relaţia părinte-copil devine una foarte problematică şi greu de suportat.

Părinţii au sentimentul că nu mai pot stăpâni copilul, că au eşuat complet în educaţie, iar pe de altă parte copiii nu se mai aşteaptă decât la respingere din partea părinţilor, dezvoltând cu timpul teamă, nesiguranţă şi din ce în ce mai puţină încredere în sine.

Psiholog Clinician Psihoterapeut Diana O. MORARU

Cabinet de Psihologie Clinică şi Psihoterapie "In2constient"

www.in2constient.ro

e-mail: in2constient@gmail.com

Tel: 0728.750.387