Contracepţia

Contracepţia reprezintă totalitatea metodelor prin care este împiedicată fecundaţia, deci concepţia.

Se poate realiza prin mai multe căi:

 

  • contracepţia hormonală
  • contracepţia prin dispozitivul intrauterin (sterilet)
  • contracepţia prin metode de barieră
  • contracepţia prin metode naturale
  • sterilizarea masculină şi feminină

 

Contracepţia hormonală se poate realiza prin 2 metode:

  • contracepţia orală
  • contracepţia hormonală de lungă durată


Contracepţia orală hormonală presupune asocierea între estrogeni şi progestative  (contracepţia orală combinată) sau folosind tablete care conţin numai progestative, sau preparate numai cu progesteron.
 
Contracepţia orală combinată este o obţiune atractivă pentru femeile tinere active din punct de vedere sexual, cuplurile care doresc evitarea sarcinii nedorite, în actul în care este necesară o contracepţie de scurtă durată, mamele care nu alăptează, imediat după avort, în dimenoree accentuată.

Preparatele numai cu progesteron sunt indicate femeilor care alăptează, femeilor începând cu decada a 4-a de vârstă, femeilor care nu pot folosi estrogeni din diverse motive medicale.

Contracepţia de lungă durată se realizează prin preparate injectabile pe bază de progesteron recomandate în situaţii în care contraceptivele orale combinate nu sunt suportate de pacient sau prezintă un factor de risc la estrogeni. Sunt folosite de femi peste 35 de ani, de cele care alăptează.
Contracepţia de lungăm durată este asigurată şi de implantele subdermice (exemplu: norplant), inele vaginale cu hormoni, sterilete cu progestative (de exemplu steriletul Mirena activ pe o perioadă de 5 ani).

Dispozitivul intrauterin (sau steriletul) poate fi aplicat în principiu femeilor care au avut o naştere.

 

Metodele de barieră pot fi împărţite în metode fizice, chimice, masculine şi feminine


Metoda de barieră masculină - prezervativul - cea mai eficientă metodă de protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală.


Metodele de barieră feminine sunt diafragma vaginală, folosită în situaţiile în care femeia nu poate sau nu vrea să folosească contraceptive hormonal, sau ca o metodă alternativă pentru protecţia contraceptivă de scurtă durată şi diafragma cervicală, care este o alternativă pentru diafragma vaginală.

Metodele de barieră chimice sunt substanţele spermicide - creme, geluri, supozitoare vaginale, tablete spermicide, filme solubile. Dată fiind rata de eşec, nu sunt indicate a fi folosite singure, ci asociate cu metodele de barieră mecanice cărora le măreşte eficienţa.

Metodele naturale de contracepţie asigură efectul contraceptiv prin dirijarea contactelor sexuale spre perioadele de infertiliatate fiziologică ale femeii. Ele sunt: coitul întrerupt, metoda calendarului, metoda temperaturii bazale, metoda glerei cervicale.

Sterilizarea feminină şi masculină este solicitată în momentul în care partenerii dintr-un cuplu consideră că au copii suficienţi şi că nu mai doresc alţii. Partenerii trebuie să fie conştienţi că aceste metode sunt definitive, posibilitatea de reversibilitate este limitată.

Contracepţia de urgenţă se utilizează pentru a preveni sarcina, în situaţia unui contact sexual neprotejat în perioada fertilă, în cazul unui incest sau viol. Se folosesc în acest scop estrogenii, tablete contraceptive (contraceptive orale combinate sau numai cu progesteron), steriletul aplicat la cel mult 5 zile după contactul sexual neprotejat.

În final, în cazul unei sarcini nedorite, aceasta poate fi terminată prin avort la cerere, ocazie cu care se prezintă femeii în cauză şi modalităţile de evitare în viitor a acestei situaţii.

 

Avortul nu este o metodă de contracepţie!


Dr. Urs Gabriela
Medic Specialist Obstetrică - Ginecologie
MEDCENTER Cluj Napoca