Diagnosticul imagistic al osteoporozei

1. Radiologia

           Radiologia standard sugerează diagnosticul de osteoporoză doar în stadii avansate (imaginile evidente apar după pierderea a 30- 40% din masa osoasă). Poate fi utilă în diagnosticul diferenţial. Evidenţiază şi monitorizează fracturile osteoporotice.

Modificări vertebrale în osteoporoză

2.Densitometria osoasă

           Măsurarea cantitativă a densităţii minerale osoase prin absorbţiometrie duală cu raze X (DXA), la nivelul scheletului central (coloană, şold) reprezintă metoda de diagnostic standardizat a osteoporozei primare, recomandată în prezent de OMS. Valorile scorului T se aplică femeilor albe (caucaziene) în postmenopauză şi sunt orientative pentru alte vârste, ca şi pentru bărbaţi sau pentru alte rase.
           Masa osoasă scazută reprezintă o caracteristică importantă a osteoporozei.

Criteriile OMS pentru diagnosticul osteoporozei primare

 *DMO= densitate minerală osoasă ; DS=deviaţii standard

         Valoarea densitometriei osoase (DXA) constă în: diagnosticul standardizat al osteoporozei, aprecierea riscului de fracturi osteoporotice, precum şi în monitorizarea răspunsului la terapia antiosteoporotică.

         Limitele densitometriei osoase tip DXA sunt: rezultate fals pozitive din cauza proceselor artrozice posterioare ale coloanei, dificultăţi în interpretare la persoane cu deformări importante osoase/ proteze ortopedice mari, lipsa informaţiilor privind calitatea osului.
        

        Densitometria osoasă cu ultrasunete (QUS= Quantitative Ultrasound) este o metodă de apreciere a masei osoase la nivelul scheletului periferic: calcaneu, tibie, antebraţe, falange. Foloseşte aceeaşi terminologie a scorului T,  dar nu poate fi folosită pentru diagnosticul osteoporozei, ci doar pentru evaluarea riscului global de fracturi osteoporotice. Se foloseşte pentru screening populaţional după menopauză şi la persoanele vârstnice.

        Indicaţiile clinice pentru efectuarea densitometriei osoase sunt:

• Toate femeile peste 65 de ani

• Toti bărbaţii peste 70 de ani

• Orice pacient care are o fractură de fragilitate  

• Orice situaţie clinică ce se poate asocia cu pierderea de masă osoasă (ex. corticoterapia, terapia cu hormoni tiroidieni în doze supresive, etc.)

• Monitorizarea terapiei antiosteoporotice.

Diagnostic

           Contextul clinic permite suspectarea osteoporozei primare (ex. postmenopauză la o femeie a cărei mamă a avut fractură de şold sau existenţa unei fracturi de fragilitate), iar măsurarea densităţii minerale osoase, a scorurilor T şi Z, precizează diagnosticul.

           Osteoporoza există la un scor T  sub - 2,5 DS, iar osteoporoza severă dacă se asociază scorul T< -2,5DS cu o fractură de fragilitate, cel puţin. Invers, un scor T între -1,5 şi - 2,5 de regulă indică masă osoasă scazută, dar dacă se asociază cu o fractură de fragilitate permite diagnosticul de osteoporoză.

            Diagnosticul este standardizat folosind scorul T (calculat prin evaluarea DXA) conform recomandărilor OMS. Scorul T arată cu câte deviaţii standard este mai mică densitatea minerală osoasă (DMO) a pacientei testate faţă de valoarea medie a femeilor adulte tinere (vârsta 30 ani). Standardele OMS se aplică cert doar femeilor albe, în postmenopauză. La femei în premenopauză, bărbaţi, alte grupuri etnice rezultatele trebuiesc interpretate doar în context.

            Osteoporoza secundară este suspectată clinic la decelarea factorului cauzal (ex. tireotoxicoză, imobilizare, etc) şi la asocierea scorului T sub -1,5 DS cu un scor Z sub - 1,5 DS. Scorul Z  indică , în deviaţii standard scăderea  DMO faţă de persoanele de aceiaşi vârstă cu pacientul.

           Screeningul populaţional se poate face prin aprecierea factorilor de risc pentru osteoporoză şi prin densitometrie osoasă cu ultrasunete (QUS) (metodă nestandardizată  încă).

Factorii de risc pentru osteoporoză

Factorii de risc nemodificabili:
-    Vârsta avansată
-    Rasa ( caucaziană, asiatică)
-    Sexul feminin
-    Menopauza precoce
-    Tipul fragil
-    Istoria familială

Factorii de risc modificabili:
-    Deficitul de estrogeni
-    Ingestia scăzută de calciu
-    Aportul redus de vitamina D
-    Sedentarismul
-    Fumatul
-    Excesul de alcool
-    Excesul de cofeină
-    Medicaţii (glucocorticoizii, hormonii tiroidieni în exces, anticonvulsivantele, etc)
-    Greutatea corporală scăzută

Evoluţie şi complicaţii

          Instalarea osteoporozei de postmenopauză are loc în primii 5 ani de deficit estrogenic (primii 5 ani de la instalarea menopauzei). Fracturile sunt principala complicaţie. În perioada imediat postmenopauzei fragilitatea osului este factorul determinant al riscului de fracturi, care sunt predominant vertebrale şi de radius distal ( la incheietura mainii), unde osul spongios domină.
          Odată cu înaintarea în vârstă, apar fracturile de şold (col femural), caracteristice vârstei de peste 70-75 de ani, cauzate predominant de traumatisme  (căderi).
Fracturile osteoporotice antrenează durere, impotenţă funcţională, dependenţă de însoţitor şi nu în ultimă instanţă scăderea calităţii vieţii.
          Fracturile prin tasare pot determina dureri severe si presupun o recuperare indelungata. Daca sunt multe astfel de fracturi se pot pierde cativa centimetri din inaltime datorita modificarii posturale.

Dr. Alice Burcea


Medic Specialist Endocrinoligie


MEDCENTER Bucureşti