Prolactina

Adenohipofiza secretă hormonul de creştere (STH), prolactina (PRL), adrenocorticotropul (ACTH), hormonul foliculostimulant (FSH), hormonul luteinizant (LH), hormonul tireostimulator (TSH).

Lobul intermediar hipofizar secretă hormonul melanocitostimulator (MSH), iar neurohipofiza secretă vasopresină sau hormonul antidiuretic (ADH) şi ocitocina.

Prolactina este secretată de celulele lactotrope ale hipofizei anterioare, care constituie 15-20% din masa glandei, ajungând în perioada de graviditate până la 70% din masa glandei pituitare şi este esenţială pentru lactaţie. Receptorii pentru prolactină se găsesc la nivelul glandei mamare, gonadelor (ovare sau testicule), ficatului, rinichilor şi suprarenalelor.

Creşterea producţiei de hormoni estrogeni din timpul sarcinii stimulează dezvoltarea şi replicarea celulelor lactotrope hipofizare, determinând astfel creşterea secreţiei de prolactină. În timpul sarcinii, hipofiza  îşi dublează dimensiunile, iar după naştere revine la normal. Prolactina pregăteşte glanda mamară pentru alăptare. Lactaţia începe după naştere, când nivelul estrogenilor scade. Nivelul de prolactină în organismul fătului începe să crească din săptămâna 25 de viaţă intrauterină, probabil datorită transferului de estrogeni materni şi stimulării hipofizei fătului de către aceştia.

Secreţia de prolactină de către hipofiză este controlată de hipotalamus. Distrugerea hipotalamusului sau tijei hipofizare duce la creşterea secreţiei de prolactină şi a concentraţiei serice a PRL. Factorul hipotalamic inhibitor principal  al secreţiei de prolactină este dopamina.

Excesul de prolactină (hiperprolactinemia) poate fi:

- fiziologic: în cazul sarcinii, alăptării, somnului, ingestiei de alimente, stimulării mameloanelor,stresului;

- cauzat de unele medicamente: antagonişti ai receptorilor dopaminergici (fenotiazine, butirofenone, tioxantine, metoclopramid, sulpirida, respiridon), agenţi care scad nivelul dopaminei (metildopa, rezerpina), hormoni (estrogeni, antiandrogeni), substanţe opioide (cocaina sau medicamente opioide), verapamil;

-  patologic: în cazul tumorilor hipofizare (prolactinoame, adenoame), afecţiuni hipotalamice sau ale tijei hipofizare (sarcoidoza, craniofaringioame sau alte tumori, iradieri ale craniului, secţionarea tijei hipofizare, sindromul de şa goală, anomalii vasculare-anevrisme, hipofizită limfocitară, carcinom metastatic), hipotiroidism primar, insuficienţă renală cronică, ciroză hepatică, traumatisme ale peretelui toracic (intervenţii chirurgicale, zona zoster), convulsii.

Hiperprolactinemia se asociază cu hipogonadism, infertilitate şi galactoree (secreţie lactată mamară).

Cea mai des întâlnită cauză de hiperprolactinemie este prolactinomul.

Prolactinomul este un adenom hipofizar secretant şi, în funcţie de mărime, pot fi micro sau macroprolactinoame. Microprolactinoamele determină hiperprolactinemie şi hipogonadism, în timp ce macroprolactinoamele influenţează şi secreţia altor hormoni hipofizari, determină cefalee, tulburări ale câmpului vizual, vărsături şi alte simptome date de compresia ţesutului învecinat.

Hipogonadismul se exprimă clinic, la femei, prin amenoree (lipsa menstruaţiei), cicluri menstruale neregulate, infertilitate, iar la bărbaţi prin scăderea libidoului, impotenţa sexuală, infertilitate.

Tratamentul hiperprolactimeniei este medicamentos şi se face cu agonişti ai dopaminei (bromocriptina). Nivelul seric al prolactinei revine la normal la aproape toţi pacienţii care tolerează tratamentul, după câteva zile de administarare a dozei de bromocriptina. Tratamentul chirurgical este indicat în cazul macroprolactinoamelor, când există fenomene de compresie sau când nu este tolerat tratamentul medicamentos.

Deficitul de prolactină (hipoprolactinemia) se manifestă clinic prin lipsa lactaţiei. Hipoprolactinemia apare prin necroza celulelor lactotrope din hipofiză. Necroza lactotropelor se produce din cauza scăderii tensiunii arteriale sistemice(din cauza hemoragiei postpartum) şi a irigaţiei sanguine scăzute. Diabetul zaharat favorizează infarctul hipofizei, chiar şi în absenţa hemoragiei importante. În fazele tardive ale sarcinii poate apare şi o distructie autoimună a hipofizei.

Dr.Zarvă Maria

Medic specialist medicina de familie

Medcenter Constanţa