Sforăitul simplu

Sforaitul "simplu" trebuie considerat un semn de obstrucţie parţială a căilor aeriene superioare.

Cele mai frevente cauze ale sale sunt reprezentate de:

  • Creşterea în greutate;
  • Flaciditatea ţesuturilor moi, indeosebi a palatului moale;
  • Obstrucţiile nazale (deviaţia de sept, polipoza nazo-sinusală, hipertrofia cornetelor inferioare);
  • Obstrucţii localizate la nivelul bazei de limbă şi a hipofaringelui.

Simptome:

  • Hipersomnie (somnolenţă diurnă);
  • Cefalee;
  • Tulburări de dinamică sexuală.
  • Scăderea performanţelor intelectuale;
  • Apnee;
  • Poliurie;
  • Activitate motorie anormală.

Factori agravanţi:

  • Obezitatea;
  • Fumatul;
  • Refluxul gastro-esofagian;
  • Consumul de alcool;
  • Anumite medicamente (ex: hipnotice!!!!);
  • Malformaţiile crenio-faciale.

Diagnostic:

Diagnosticul prezumptiv al sforăitului este simplu, fiind motivul pentru care pacientul sau partenerul său de viaţă se prezentă la cabinet. Este însă absolut necesară precizarea gravităţii sforăitului. În mod evident sforăitul de intensitate "redusă" nu va avea aceleaşi consecinţe ca acela de intensitate "moderată" sau "severă".

Este important să stim dacă pacientul sforăie cu gura deschisă sau inchisă sau dacă există o legătură cu poziţia din timpul somnului, cu consumul de alcool sau ingestia unor medicamente. În ronhopatiile importante, se recomandă realizarea unei poligrafii respiratorii cu analiza sforăitului, fiind unica probă ce ne va indica cu exactitate timpul în care pacientul sforăie şi ce procent reprezintă acesta din timpul total de somn, precum şi relaţiile existente între sforăit şi poziţiile din timpul somnului, apariţia apneei (oprirea respiraţiei) sau mişcările toraco-abdominale anormale.

De multe ori, pacientul care sforăie nu ştie cărui medic specialist să se adreseze. Aici intervine medicul de familie, al cărui rol în depistarea simptomatologiei şi orientarea pacientului pentru o rezolvare eficientă şi modernă a suferinţei sale este fundamental. Medicul ORL-list, datorită cunoştinţelor şi competenţelor sale în zona capului şi a gâtului, trebuie să fie coordonatorul echipei de specialişti implicată în diagnosticarea şi terapia sforăitului şi a apneei în timpul somnului. Evident, un medic ORL specializat în acestă problematică, ce tinde a se constitui chiar într-o specialitate medicală distinctă "somnologia".

Protocol de diagnostic:

  • Anamneză completă;
  • Explorarea endoscopică a căii aeriene superioare (zona endonazală, rino-faringelui, oro-faringelui, hipofaringelui şi laringelui);
  • Studiul rinimanometric al ventilaţiei nazale (pentru detrminarea obiectivă a fluxurilor, rezistenţelor şi a presiunilor nazale);
  • Studiul poligrafic respirator nocturn (cu detrminarea şi cuantificarea sforăitului a şi a relaţionării acestuia cu poziţia în timpul somnului);
  • Interconsultul (cu alţi specialişti - nutriţionist, psiholog, pneumolog, cardiolog endocrinolog, dentist).