Vulvovaginita cu Chlamydia

De la început trebuie subliniat faptul că infecţiile vulvare şi vaginale nu sunt aproape niciodată izolate numai la vulvă sau la vagin, ele coexistă şi din acest considerent ele sunt prezentate împreună.

Evoluţia vulvovaginitelor depinde atât de agentul patogen incriminat cât şi de mediul vaginal.

Agenţii patogeni-variaţi pot fi de origine:

- microbiană

- micotică

- parazitară

- mixtă

La 50% din femei se constată o secreţie normală (albicioasă, groasă ca laptele bătut, foarte acidă).

În schimb secreţia patologică este uşor acidă, uneori alcalină, galbenă sau verzuie, fluidă sau aerată, spumoasă.

Diagnosticul pozitiv:

Istoricul trebuie să precizeze

- data debutului tulburărilor

- caracterele secreţiilor: abundenţă, aspect, miros, variaţii în timpul ciclului menstrual

- circumstantele de aparitie dupa un raport sexual (vulvovaginitele având transmitere sexuală ), dupa un tratament medicamentos (antibiotice, citostatice, corticoizi), dupa o explorare ginecologică

- semne funcţionale asociate: prurit vulvar sau vaginal(mâncărimi)

- senzatie de arsură

- algii pelviene(dureri pelviene)

- dispareunie

- disurie şi polakiurie (urinări frecvente şi cu usturimi)

Examenul ginecologic va fi efectuat în afara menstruaţiei, fără toaletă prealabilă (la cel puţin 12 ore după toaleta externă şi la 3 zile după introducerea de ovule în vagin).

Diagnosticul etiologic (cauză) al vulvovaginitelor va fi precizat prin examen bacteriologic al secreţiei vaginale.

Pe lângă semnele locale, vulvovaginitele pot produce şi semne generale:

- astenie

- stări subfebrile

- adenopatii

- dureri colicative biliare

De asemenea, se efectuează şi un examen al tegumentelor, util pentru descoperirea unei eventuale erupţii sau localizări ale unei micoze.

Vulvovaginita cu chlamydia

Agent patogen: Chlamydia trachomatis

Transmiterea se face de obicei pe cale sexuală.

Frecvenţa: în ultimul deceniu se consideră că infecţiile cu Chlamydia sunt cele mai răspândite boli cu transmitere sexuală, constituind 42% din totalitatea vulvovaginitelor.

Diagnostic

Formele asimptomatice sunt frecvente, o treime din cazuri fiind descoperite cu ocazia unui consult obişnuit sau diagnosticate in urma unei uretrite a partenerului (decelate în 40-60% din uretritele negonococice).

În formele simptomatice, bolnava poate prezenta:

- leucoree (secreţie) purulentă

- metroragii (sângerări)

- disurie

- dureri pelvine

Tactul vaginal, palparea abdominală şi VSH normal exclud o complicaţie salpingiană sau o perihepatită.

Într-adevăr salpingita (inflamaţia trompei), prezentă la 4% din femeile infectate, este o complicaţie redutabilă a acestei afecţiuni, fiind şi la originea sterilităţii în aceste cazuri.

O altă complicaţie a acestei afecţiuni este sindromul Fitz-Hurgh-Curtis (perihepatita sau inflamaţia capsulei, fără afectarea parenchimatoasă hepatică) prin migrare transperitoneală hematică a parazitului.

Diagnosticul- se confirmă prin examen bacteriologic.

Tratament

Fiind o boală cu transmitere sexuală, se impun următoarele măsuri:

- depistarea şi tratarea subiecţilor contacţi

- depistarea unei alte maladii sexuale transmisibile, în particular Sifilisul

- interzicerea contactului sexual pe perioada tratamentului

Tratamentul curativ se bazează pe antibiotice active pe acest germene, cum ar fi ciclinele:

- Tetraciclina- 2g/zi

- Doxiciclina- 2cp/zi

- Eritromicina- 2g/zi- în special la femeile gravide

Aceste medicamente sunt foarte eficiente, conducând la o vindecare clinică în 90-95% din cazuri, durata tratamentului trebuind să fie suficient de lungă, între 10 şi 21 de zile.

Ca şi pentru infecţia Gonococica Quinolonele, Ofloxacina şi Norfloxacina constituie o nouă achiziţie terapeutică, cu rezultate încurajatoare.

La 3 săptămâni după terminarea tratamentului este necesar un control bacteriologic. Dacă el este pozitiv (1 din 5 cazuri) se va prescrie o a doua cură de tratament.

Dr. Andrei PENESCU

Medic specialist ginecologie

Medcenter Bucureşti Berceni