Definiţie
Reprezintă produsul final al metabolismului proteinelor, fiind sintetizat prin acţiunea bacteriilor asupra proteinelor intestinale şi hidroliza glutaminei în rinichi. În mod normal, ficatul înlătură cea mai mare parte de amoniac prin circulaţia portală şi transformă amoniacul în uree, ce va fi eliminată prin urină. Nivelul crescut de amoniac în sânge perturbă echilibrul acido-bazic şi activitatea cerebrală.
Valori normale
Copii până la 2 ani: 70-135 μg/dL (41-80 μmol/L)
Adulţi: 15-60 μg/dL (11-35 μmol/L)
Semnificaţie clincă
a) Valori crescute peste limita normală
- Sindrom Reye
- Afecţiuni hepatice, ciroză
- Coma hepatică
- Hemoragie digestivă
- Afecţiuni renale
- Hiperamoniemie tranzitorie la nou născut
- Infecţii de tract urinar cu stază urinară
- Alimetatie parenterală totală
- Ureterosigmoidostomie
b) Valori scăzute sub limita normală
Deficienţa genetică ale enzimelor cheie ale ciclului ureogenetic (carbamilfosfat-sintetaza, ornitinaminotransferaza, arginaza)
Factori de interferenţă
- Ingestia crescută de proteine şi unele medicamente influenţează nivelul amoniacului în sânge;
- Efortul fizic poate determina o creştere tranzitorie a valorilor amoniacului;
- Hemoliza poate determina valori fals crescute ale amoniacului;
- Aplicarea strânsă a garoului în timpul recoltării.