Definiţie şi caracteristici:
Anticorpii hepatitei B sunt produşi ca răspuns la infestarea organismului cu virusul hepatitic B (VHB). Testele pot detecta prezenţa acestor anticorpi sau părţi (antigene) ale virusului.
Ce indică:
Există mai multe teste utilizate pentru a detecta prezenţa anticorpilor de hepatita B. Anticorpii sunt produşi de către organismul uman pentru a oferi protecţie la antigeni (proteine străine).
Antigenul de suprafata al Hepatitei B este o proteină antigen produs de virusul hepatic. Acest antigen reprezintă cel mai timpuriu indicator al infestării cu VHB în fază acută, determinând prezenţa virusului chiar înainte de apariţia simptomelor. HBsAg dispare din sânge în timpul perioadei de recuperare. La unele persoane (în special a celor infectate sau copiii cu un sistem imunitar slab, cum ar fi cei infestaţi cu SIDA) pot să apară infecţii cronice cu VHB, iar HBsAg rămâne pozitiv.
Uneori, VHB se "ascunde" în ficat sau în alte celule, neputând produce noi virusuri care să infecteze alte persoane; sau îi produce în cantităţi atât de mici încât nu pot fi depistaţi în sânge. Pacienţii care prezintă această formă de manifestare sunt denumiţi purtători ai virusului. În alte cazuri, organismul continuă să producă viruşi care pot infecta ficatul şi pot fi transmişi şi la alte persoane. În ambele aceste cazuri, testele HBsAg sunt pozitive.
Când se efectuează:
Aceste teste sunt efectuate pentru a determina dacă vaccinul a produs efectul dorit de imunitate pentru organism, precum şi pentru a diagnostica şi a urmării parcursul unei infecţii. La un pacient infestat cu hepatită acută, analizele Antigen HBs şi Anticorpi HBc IgM sunt, de obicei, efectuate împreună pentru a determina dacă afecţiunile ficatului sunt cauzate de infecţia cu VHB.
Ce înseamnă rezultatele:
Un rezultat negativ indică faptul că pacientul nu a fost niciodată expus sau infectat cu VHB sau s-a refăcut complet după boală.
Rezultatul pozitiv (sau reactiv) înseamnă că există o infecţie activă cu virusul hepatitei B, dar nu indică faptul dacă pacientul bolnav poate infecta şi alte persoane sau nu.
