hCG

  • Denumirea ştiinţifică: Human chorionic gonadotropin
  • Alte denumiri: Test de sarcină, hCG calitativ, Quantitative hCG, Beta hCG, Total hCG, Total beta hCG

Definiţie şi caracteristici:

hCgG reprezintă o proteină produsă în placentă, testul fiind realizat din probe de sânge sau urină care indică nivelul proteinei şi existenţa posibilă a sarcinii. Acest hormon poate fi identificat la 10 zile de la prima lipsă a menstruaţiei, dar există şi metode care îl pot depista la o săptămână de la concepere.

În primele săptămâni de sarcina, hCG are rolul de a menţine funcţionarea corpus luteum-ului. Producţia de hCG creşte constant în primul trimestru de sarcină (8-10 săptămâni), ajungând la punctul maxim la 10 săptămâni după ultimul ciclu mestrual; apoi, nivelurile încep să scadă în perioada de sarcină rămasă, până când hormonal nu va mai putea fi depistat imediat în primele săptămâni după naştere. hCG mai este produs şi de celulele tumorilor germinale, iar valorile crescute apărând în cazul bolii gestaţionale troboflastice.

Ce indică:

hCG calitativ este folosit ca test de sarcină, iar hCG cantitativ (beta hCG) calulează cantitatea de hCG prezentă în sânge. Testul poate fi efectuat pentru diagnosticarea unei sarcini ectopice (extrauterine) sau monitorizarea pacientelor care au avut pierderi de sarcină. De asemenea, testul beta hCG se foloseşte pentru diagnosticarea bolii gestaţionale troboflastice sau tumorile germinale ale testiculelor sau ovarelor; se realizează şi în cazul verificării tratamentelor pentru toate aceste afecţiuni sau în cazul recidivelor tumorale.

Când se efectuează:

Măsurarea calitativă a hCG (din urină sau sânge) se efectuează începând cu 10 zile de la absenţa menstruaţiei, în cazul în care pacienta doreşte să afle dacă este sau nu însărcinată. Pentru anumite cazuri, testele de hCG cantitativ (din sânge) se recomandă pentru a depista o sarcină extrauterină sau pentru evaluarea stării de sănătate în cazul pierderii de sarcină. Un alt caz de realizare a ţestului poate fi atunci când medicul suspectează pacientul de existenţa bolii gestaţionale troboflastice (sarcină molară) sau a unei tumori germinale.

Ce înseamnă rezultatele:

În cazul femeilor, nivelurile hCG sunt, în mod normal, foarte greu de detectat, însă în primele trimestre ale sarcinii nivelurile hCG din sânge se dublează la fiecare două - trei zile. Concentraţiile hCG scad rapid după pierderea unei sarcini. Dacă valorile hCG nu ajung din nou în limitele nedetectabile, cauza este prezenţa ţesutului producător de hCG care trebuie eliminat.

HCG se mai foloseşte pentru a monitoriza tratamentul pacienţilor care suferă de boala tropoblastică şi pentru a detecta bolile recurente după terminarea tratamentului. În timpul terapiei, un nivel scăzând al hCG indică, în general, faptul că o tumoare răspunde tratamentului, în timp ce nivelurile crescânde pot indica situaţia în care tumoarea nu răspunde terapiei. Niveluri crescute ale hCG după tratament pot indica reapariţia bolii.

Alte informaţii:

Testarea efectuată prea timpuriu în timpul sarcinii poate indica rezultate fals-negative, în timp ce măsurarea proteinei din sânge sau urină poate indica rezultate fals-pozitive.

Testarea hCG din urină poate prezenta rezultate fals-negative în urina foarte diluată. Anumite medicamente, precum diureticele şi prometazina(un antihistaminic)pot, deasemenea, să indice rezultate fals negative. Alte medicamente, precum anti convulsivele, anti-Parkinson, hipnotice şi tranchilizante pot determina rezultate fals-pozitive.