Definiţie şi caracteristici:
Anticorpul IgG reprezintă o proteină imunoglobulină care ajută organismul în protejarea împotriva infestării.
Anticorpii sunt componente ce fac parte din sistemul imunitar al organismului. Ei reprezintă proteine imunoglobuline care ajută la protejarea împotriva infestării cu organisme microscopice, cum ar fi viruşi, bacterii, produse chimice sau toxine. Fiecare tip de anticorp produs de organism este unic. El este creat pentru a recunoaşte o anumită structură de celulă sau particulă străină care infestează sângele. Structura specifică recunoscută este numită antigen. Anticorpii se ataşează antigenilor, creând complexul antigen-anticorp (complex imunitar) care serveşte drept semnal pentru restul sistemului imunitar, pentru a distruge celulele sau particulele străine.
Există cinci clase diferite de imunoglobuline (IgM, IgG, IgE, IgA şi IgD). Anticorpii pentru care se efectuează cel mai frecvent analizele sunt IgM, IgG şi IgE. Anticorpii IgM si IgG lucrează împreună pentru a produce protecţie împotriva infecţiilor, pe termen scurt şi lung. Anticorpii IgE sunt de obicei asociaţi cu alergiile.
Prima oară când o persoană este expusă unei substanţe străine (un virus sau o bacterie, de exemplu), poate dura până la două săptămâni până ce sistemul imunitar produce produce cantitatea necesară de anticorpi pentru a lupta cu infecţia. Această primă reacţie constă în primul rând în anticorpi IgM. Câteva săptămâni mai târziu, de obicei după ce ameninţarea a trecut şi infecţia s-a tratat, organismul produce anticorpi IgG. Organismul memorează producţia de anticorpi pentru a lupta cu microorganismul respectiv şi păstreză o cantitate mică de anticorpi (un mix de IgM şi IgG). La următoarea expunere la aceeaşi infecţie, organismul va reacţiona mai puternic şi mai rapid pentru a produce protecţia de anticorpi IgG.
Vaccinurile sunt create pentru a forma o producţie de anticorpi anterior expunerii la un potenţial microorganism. Acestea folosesc de obicei o versiune mai slabă a microorganismului, versiune ce nu poate produce infecţie, sau o proteină care mimează o structură de antigen pe suprafaţa microorganismului. Astfel, vacinul asigură o expunere iniţială relativ sigură, pentru a genera producţia pentru viitoarea protecţie. Vaccinurile generează un raspuns imunitar iniţial ce creează anticorpi IgM si o reacţie secundară care asigură o provizie de IgG. Anticorpii astfel generaţi de vaccin asigură o protecţie rapidă şi pe termen lung (denumită imunitate). Se administrează uneori doze suplimentare pentru a mări concentraţia de anticorpi din organism la nivelul dorit.
Producţia potrivită de anticorpi depinde de capacitatea organismului de a distinge între structurile proprii şi cele străine şi de capacitatea de a identifica corect substanţele străine ce reprezintă ameninţări. În mod normal, sistemul imunitar învaţă să identifice şi să ignore antigenii care sunt prezenţi în organele, ţesuturile şi celulele proprii. Cu toate acestea, câteodată, poate confunda anumite elemente ca fiind străine şi va produce anticorpi. Reacţia provocată de aceşti anticorpi poate afecta organele proprii în acelaşi mod în care ar distruge un invadator străin. Poate fi afectat un singur organ (ca, de exmplu, glanda tiroidă) sau poate afecta mai multe ţesuturi şi organe. Aceste cazuri poartă denumirea de dereglare sau boală autoimunitară.
De asemenea, anticorpii pot crea reacţii imunitare la transfuzii de sânge sau transplant de organe. Deşi, pentru a minimiza şansa apariţiei acestei reacţii, pacienţilor li se dă sânge sau organe care să se potrivească cât mai bine cu ale lor, potrivirea nu este perfectă întotdeauna. Antigenii din sângele donat pot stimula o reacţie imunitară denumită reacţie la transfuzie. Toţi pacienţii care primesc sânge trebuie urmăriţi cu atenţie în vederea despistării simptomelor respective. În cazul transplantului de organe, antigenii pot stimula o reacţie care poate duce la respingerea organului. Pacienţilor li se administrează tratament medicamentos pentru a opri reacţiile adverse ale organismului.
Uneori, sistemul imunitar al unei persoane poate reacţiona şi la substanţe străine care nu reprezintă o ameninţare şi care nu ar trebui în mod normal să determine reacţii. Aceste cazuri se numesc alergii şi implică generarea de anticorpi IgE. Asemenea substanţe se regăsesc în mâncare, polen şi mucegai. Există mai multe tipuri de alergii care pot varia de la iritaţii uşoare la afecţiuni foarte grave.
Când se efectuează:
Principalele motive pentru care sunt efectuate testele pentru anticorpi sunt:
• Expunerea pacientului la o infecţie sau o substanţă străină
• Evaluarea nivelului de protecţie (sistem imunitar) împotriva unui anumit microorganism
• Diagnosticarea stării autoimune a organismului
• Diagnosticarea motivului pentru care organismul a respins o transfuzie de sânge sau un transplant de organ
• Diagnosticarea unei alergii
• Monitorizarea unei infecţii sau a unui proces autoimunitar.
Nu există un singur test care poate măsura nivelul tuturor anticorpilor unei persoane. Analizele pentru anticorpi sunt efectuate individual sau în combinaţii, în funcţie de tipul simptomelor pe care pacientul le prezintă. Dacă doctorul suspectează o infecţie curentă, două mostre (acută şi covalescentă) se colectează (la distanţă de câteva săptămâni) pentru a urmării schimbările în nivelul de anticorpi.
Unele teste pentru anticorpi se focalizează pe analizele de IgM, IgG, IgA şi/sau IgE.
Testele de IgG şi IgM sunt folosite în principal pentru diagnosticarea şi monitorizarea infecţiilor sau pentru determinarea stadiului autoimunităţii.
Testul IgE este folosit în principal pentru a identifica şi a monitoriza alergiile la anumite substanţe.
Testul IgA este folosit adesea în testarea alergiilor.
Ce înseamnă rezultatele:
Testele pentru anticorpi presupun amestecarea mostrei prelevate de la pacient cu un antigen cunoscut, substanţa împotriva căreia anticorpul este direcţionat sau produs ca răspuns, şi observarea eventualelor reacţii. Dacă anticorpul este prezent şi formează o legătură cu antigenul cunoscut, formarea complexului antigen-anticorp poate fi măsurată.
Nu există o concentraţie normală de antigen deoarece aceasta diferă de la organism la organism. Pacienţii cu sisteme imunitare compromise pot să nu aibă capacitatea de a răspunde normal, producând o cantitate mai mică de anticorpi sau răspunzând mult mai încet la expunere. Interpretarea rezultatelor testelor depinde de simptomele pacientului şi circumstanţele care au dus la această testare.
Rezultatele pot fi raportate ca:
• "prezent" sau "absent" , în cazul agenţilor care provoacă infecţii cronice (cum este HIV), când orice cantitate de anticorp este considerată semnificativă;
• "mai mare decât" un anumit nivel de referinţă, în cazul în care este verificată imunitatea (pentru valorile deasupra acelui nivel se consideră că persoana este protejată);
• "imun" sau "nu este imun", ceea ce înseamnă că organismul are sau nu are destui anticorpi pentru a lupta cu infecţia.
• un număr reprezentând o concentraţie - concentraţia de anticorpi este uneori folosită pentru a evalua cât de semnificativ este un nivel pozitiv de anticorpi; se foloseşte în special pentru bolile de autoimunitate.
Detectarea anticorpilor IgM indică o expunere iniţială recentă la un antigen, în timp ce detectarea anticorpilor IgG indică expunerea cu un timp în urmă.