Definiţie şi caracteristici
Acest test masoară cantitatea de litiu din sânge, fiind o substanţă chimică folosită pentru tratarea disfuncţionalităţilor bipolare - probleme neuro-psihice caracterizate prin perioade de depresie şi manie (ce pot dura de la câteva zile până la ani). Litiul se recomandă atunci când pacientul prezintă aceste stări depresive şi nu raspunde la alte tratamente medicamentoase. Doza de litiu prescrisă se va ajusta în funcţie de rezultatul analizei, până se ajunge la o stare stabilă în sânge. Doza poate varia în funcţie de vârsta, de starea de sănătate şi alte tratamente simultane.
Ce indică:
Testarea se efectuează pentru a măsura sau monitoriza cantitatea de litiu din sănge pentru a determina dacă concentraţia medicamentului se încadrează în nivelurile terapeutice. Se poate realiza la interval de câteva zile atunci când un pacient începe tratamentul pentru a ajusta cantitatea la nivelul de sânge dorit sau când este necesară monitorizarea concentraţiei sângelui.
Când se efectuează:
Testul este realizat în situaţia în care un pacient începe tratamentul cu litiu sau după o pauză de administrare. Odată ce a fost atinsă concentraţia de sânge din sfera terapeutică, litiul poate fi monitorizat la intervale regulate de timp pentru a verifica dacă se păstrează în acea sferă. Deasemenea se poate măsura în situaţia în care pacientul nu răspunde la tratamentul cu litiu pentru a determina dacă există o concentraţie prea scăzută, medicamentele sunt ineficiente şi/sau pentru a determina dacă pacientul respectă tratamentul.
Ce înseamnă rezultatele:
Răspunsul la tratamentul cu litiu diferă de la individ, la individ.
În general, când rezultatele se regăsesc în limitele terapeutice starea pacientului care suferă de dereglări bipolare este controlată şi nu apr efecte secundare.
Dacă litiul este sub limitele terapeutice, pacientul nu primeşte medicaţia adecvată, iar dacă este peste limite şi/sau apar efecte secundare seminificative, este posibil ca doza administrată să fie prea mare.
Alte informaţii:
Litiul este excretat, în principal, de către rinichi, iar consumul îndelungat poate duce la scăderea funcţiilor renale. Pacienţii care suferă de boli ale rinichilor pot avea niveluri crescute ale litiului datorită scăderii eliminărilor, iar cei care îşi administrează litiu pot dezvolta tiroidismul. Femeile însărcinate care urmează un tratament cu litiu pe timpul sarcinii sunt supuse riscului ca fătul să dezvolte un defect foarte rar la nivelul valvei inimii.
Nivelul litiului şi efectele secundare pot creşte în situaţia în care se pierde o cantitate mare de sare şi apă din organism, precum pe durata unei diete fară sare, datorită transpiraţiei excesive, sau în cazul bolilor care provoacă stări de vomă şi diaree.