troponina

  • Denumirea ştiinţifică: Cardiac-specific Troponin I, Troponin T
  • Altă denumire: TnT, TnI, TnC

Definiţie şi caracteristici

Troponinele reprezintă o familie de proteine localizate în sistemul osos şi în muşchii inimii.

Există 3 tipuri diferite de troponine, şi anume troponina C (TnC), troponina T (TNT) şi troponina I (TnI). Împreună, aceste trei proteine reglementează contracţie musculară. Două dintre proteine, TnI şi TNT, apar într-o formă care se găseşte numai în inimă.

Aceste proteine specific cardiace, numite cTnT şi cTnI, în mod normal sunt prezente în cantităţi foarte mici în sânge. Atunci când există o afectare a celulelor musculare ale inimii, troponinele cardiace de tipul I şi T sunt puse în circulaţie. Cu cât afecţiunea cardiacă este mai mare, cu atât creşte concentraţia celor două troponine I şi T din sânge.

Când un pacient suferă un atac de cord, nivelul de troponine devine mare la 3-4 ore după incident şi poate să rămână crescut timp de 10 până la 14 de zile.

Ce indică

Analizele pentru troponine se efectuează, în primul rând, la persoanele care prezintă dureri în piept, pentru a vedea dacă acestea au avut un atac de cord sau suferă de alte afecţiuni cardiace.

Analizele mai sunt folosite pentru a ajuta la diagnosticarea unui atac de cord, pentru a evalua starea inimii, şi pentru a distinge natura durerilor toracice (alte cauze decât cele cardiace). La pacienţii care au prezentat astfel de dureri din cauza afecţiunilor cardiace, sau alte simptome, şi nu urmează un tratament medicamentos specific, rezultatele testului de troponine vor fi pozitive.

Când se efectuează

Testul pentru troponine este recomandat atunci când un pacient este suspect de infarct miocardic (mai ales când este vorba despre un caz de urgenţă).

Analiza se efectuează, de obicei, împreună cu alte teste, cum ar fi CK, CK-MB sau mioglobina.

Ce inseamnă rezultatele:

În mod normal, nivelurile toponinei cardiace sunt atât de scăzute încât nu pot fi măsurate. Chiar şi creşterile mici pot indica o anumită daună la nivelul inimii. Când un pacient prezintă concentraţii ridicate ale troponinei, poate însemna că acesta a suferit un atac de cord sau o altă formă de daună la inimă.

Dacă pacientul care acuză dureri în piept are valori normale ale troponinei, poate fi un indicator că inima lor nu a fost rănită. Nivelul poate rămâne ridicat pentru 1-2 săptămâni după un atac de cord. Testul nu este afectat de daunele la nivelul celorlalţi muşchi.

Alte informaţii:

Concentraţii crescute ale troponinei trebuie însoţite de alte teste în urma unui atac de cord. Unele persoane care au suferit un atac de cord vor avea concentraţii normale ale troponinei, precum unele persoane cu concentraţii ridicate nu prezită urme evidente de răni. De asemenea niveluri ridicate se întâlnesc şi în cazul pacienţilor care suferă de afecţiuni, precum miocardita, insuficienţa cardiacă congestivă, infecţii puternice, boli renale şi anumite afecţiuni inflamatorii cronice ale muşchilor şi pielii.