uree (ser, urină)

Definiţie şi caracteristici:

Acest test medical măsoară cantitatea de azot din uree şi sânge. Azotul, sub formă de amoniac, este produs în ficat de către proteine, atunci când este descompus în părţile sale componente (aminoacizi) şi metabolizat. În ficat, azotul se combină cu alte molecule ale deşeurilor produse de uree. Prin uree, el este apoi eliberate în sânge şi transportat la rinichi, atunci când este filtrat şi excretat în urină. Majoritatea bolilor sau afecţiunilor care afectează rinichii sau ficatul pot, de asemenea, să afecteze şi cantitatea de uree din sânge.

Ce indică:

Analiza pentru Uree este folosită, în primul rând, împreună cu testul pentru creatinină, în scopul de a evalua funcţiile renale şi pentru a monitoriza pacienţii cu afecţiuni acute sau cronice ale rinichilor. De asemenea, poate fi efectuată pentru a evalua starea generală de sănătate a unui pacient, atunci când medicul solicită realizarea mai multor analize medicale uzuale.

Când se efectuează:

Analiza pentru uree se efectuează:

• când pacientul prezintă simptome nonspecifice
• ca parte a testelor de rutină
• pentru a verifica funcţionalitatea rinichilor înainte de administrarea anumitor medicamente
• când pacientul se prezintă la urgenţă sau trebuie să fie internat în spital

De asemenea se măsoară împreună cu creatinina:

• apar semne ale problemelor renale
• la intervale regulate pentru a monitoriza funcţiile rinichilor la pacienţii cu boli cronice sau diabet, insuficienţă cardiacă congestivă, infarct miocardic
• în timpul sau înainte de administrarea unor tratamente medicamentoase pentru monitorizarea funcţiilor renale sau a eficacităţii dializei.

Ce înseamnă rezultatele:

Un nivel crescut al ureei indică probleme ale funcţei renale care pot fi datorate bolilor acute sau cronice ale rinichilor, daune sau insuficienţă, bolilor care provoacă un flux scăzut al sângelui către rinichi, precum: insuficienţa cardiacă congestivă, şoc, stres, arsuri grave sau deshidratare.

Un nivel scăzut al ureei nu este des întâlnit şi nu prezintă un motive de îngrijorare, putând să apară în cazul bolilor grave ale ficatului, malnutriţiei sau când pacientul este suprahidratat.