ADN ARN Viral Hepatită

Genomul viral este reprezentat de ADN circular, parţial dublu catenar cu 4 gene: C, S, P şi X.

• Gena C codifică AgHBc, o formă mai scurtă a acesteia, ce cuprinde secvenţa pre - C, codifică AgHBe.

• Gena S codifică AgHBs, cuprinde regiunile pre-S1, pre-S2 şi S, cu rol de ataşare la hepatocite. Mutaţiile în regiunea pre-S duc la apariţia de noi subtipuri virale.

• Gena X codifică peptidul X, cu rol în replicarea virală şi carcino - geneză.

• Gena P codifică ADN - polimeraza.

După pătrunderea virusului în celule, AND - ul trece în formă strâns circulară, ce serveşte ca matriţă pentru replicarea virală, proces în care este implicat un ARN.

Pe lângă forma implicată în replicare, s-a evidenţiat şi un AND viral nereplicativ, inclusiv extrahepatic.

Cel mai bun indice al replicării virale este prezenţa virusului în sânge.

PCR sau hibridizarea sunt folosite pentru detecţia sa.

Virusul hepatitei C este un virus ARN liniar, monocatenar, cu polaritate pozitivă, alcătuit din 9500 de nucleotide.

HCV constituie propriul gen în familia Flaviviridae. Genomul HCV conţine un singur cadru deschis de citire care codifică o poliproteină virală (de ~ 3000 de aminoacizi) formată la rândul ei din 10 proteine.

Acestea includ 3 proteine structurale:

• o proteină centrală C (p22) sau nucelocapsidă

• două proteine capsulare: E1 (gp35) şi E2 (gp70) care formează anvelopa glicoproteică.

Proteinele structurale printre altele, datorită unui segment de ~ 30 aminoacizi, situaţi în porţiunea terminală a proteinei E2, denumită regiunea 1 (HVR-1), reprezintă segmentul cel mai variabil al anvelopei şi creează aceste bucle, excrescente de la suprafaţa virionului.

Persoanele infectate cu virusul hepatitei C (HCV), frecvent au anticorpi care reacţionează cu peptide sintetice, identice cu secvenţa HVR-1 a virusului cu care sunt infectaţi.

Apariţia acestor anticorpi, par să alterneze structura regiunii hipervariabile, HVR-1, selectând variante de HVR-1 cu reactivitate scăzută. Aceasta sugerează că regiunea hipervariabilă HVR-1, este locul mutaţiilor, funcţionând ca o momeală imunologică în contrast cu secvenţa hiperstabilă a anvelopei care recunoaşte receptorii celulari. Deleţia acestei regiuni hiperstabile nu elimină capacitatea virusului de a infecta.

Urmează 2 proteine NS1 (p7) şi NS2 (p23) al căror rol nu a fost precizat exact. Se cunoaşte rolul pe care îl joacă aceste 2 proteine în asamblarea particulei virale şi ieşirea din celulă dar niciuna nu este implicată în replicarea ARN viral.

În continuarea poliproteinei sunt:

• 4 proteine nonstructurale: NS2, NS3, NS4B, NS5A şi

• 1 ARN-polimeraza NS6B, toate 5 implicate în replicarea ARN-ului viral.

Au fost identificate, prin secvenţializare a nucleotidelor, cel puţin 6 genotipuri distincte ale HCV precum şi subtipuri ale genotipurilor. Diversitatea genotipică şi a semispeciilor HCV, rezultând din rata mare de mutaţie a acestuia, interferează cu imunitatea efectivă umorală.

Determinarea cantităţii de ARN a virusului hepatitei C se face prin metoda PCR (Polymerase Chain Reaction) pentru măsurarea relplicării virale.

În scopul uniformizării modului de exprimare a rezultatelor obţinute în diferite laboratoare ce utilizează metode diferite, se foloseşte ca unitate de măsura a încărcăturii virale, unitatea internaţională UI, definite ca o unitate arbitrară atribuită standardului OMS pentru a-i defini concentraţia [egală cu 10 UI/ml].

Determinarea cantitativă a ARN-VHC este necesară pentru argumentarea deciziei de introducere a terapiei, stabilirea dozelor medicamentoase şi evaluarea răspunsului bolnavilor la terapie.

Scăderea viremiei cu cel puţin 2 log (de ex. de la o valoare de 100.000 la o valoare de 1.000), între momentul de început al terapiei antivirale şi săptămâna 12 de tratament este asociată cu răspunsul la tratament.

Testele ARN-VHC sunt utile şi pentru evaluarea pacientului după 6 luni de terapie, la sfârşitul tratamentului şi în faza de urmărire post terapeutică.

Dr. Daniela Veber

Biolog Principal

MEDCENTER Baia Mare