Diagnosticarea infecţiilor cu Toxoplasma la gravide

Parazitul Toxoplasma gondii face parte din clasa Sporozoare, ordinul Coccidia, ciclul de viaţă presupunând trei forme:

• trofozoit - forma invazivă responsabilă de manifestările acute ale infecţiei

• chist - responsabil de infecţia persistenţa şi latentă

• oochist - forma care nu se întâlneşte la om, ci numai la pisică (şi la celelalte animale aparţinând familiei Felidae) - gazda obligatorie şi definitivă, având rol în ciclul evolutiv al Toxoplasmei şi în transmiterea infecţiei.

Deşi rezervorul infecţiei este reprezentat de pisică, şi alte numeroase specii de animale, cum ar fi câini, porcine, bovine, păsări domestice şi sălbatice, se pot infecta şi pot constitui surse de infecţie pentru om.

Omul poate dobândi infecţia prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic, consum de lapte nepasteurizat, zarzavaturi contaminate (de ex. salata insuficient spălată), contactul cu fecalele pisicilor infectate cu acest parazit sau cu solul în care se află chişti eliminaţi de pisici (grădinarit, în timpul jocului copiilor, schimbarea nisipului pisicii din casă).

Transmiterea de la om la om se face transplacentar, dar modalităţi rare de transmitere a infecţiei sunt şi transfuziile de sânge provenit de la persoane aflate în stadiul de parazitemie sau transplant de organe. Calea transplacentară de transmitere a infecţiei constituie însă o problemă majoră, din cauza urmărilor grave pentru făt. Infectarea este posibilă şi-n cursul travaliului.

Toxoplasmoza dobandită

De cele mai multe ori este latentă, frecvent are manifestări clinice benigne:

• imfadenopatie cervicală, suboccipitală, supraclaviculară, axială, inghinală (ganglionii sunt mici, moi sau fermi, nedureroşi şi nu supurează);
• febră
• dureri musculare
• dureri articulare
• cefalee
• urticarie

formele grave apărând de obicei la persoanele cu imunitatea compromisă.

Corioretinita este cea mai grava manifestare a infecţiei cu Toxoplasma gondii şi este secundară cantonării parazitului la nivelul retinei.

Toxoplasmoza congenitală

În cazul în care mama se infectează în cursul sarcinii infecţia ajunge la nivelul placentei, difuzând în sângele fetal. Infecţia fetală în cursul primului trimestru de sarcină se produce mai rar, dar se asociază cu un risc mare de apariţie a anomaliilor fetale şi de avort spontan.

Infecţia contractată într-o perioadă avansată a sarcinii este mai frecvent transmisă la făt, dar prezintă un risc mai mic de a induce anomalii fetale.

Infecţia primară a mamei în perioada imediat înaintea concepţiei sau în primele 10 săptămâni de sarcină are o rată de transmitere verticală de 2%, dar peste 80% dintre fetuşii infectaţi vor dezvolta o boală severă.

Între săptămânile 24 - 30 de sarcină prevalentă infecţiei severe scade de la 80 la 20%, iar după săptămâna 30 se reduce la 6%, desi peste 80% dintre gravidele care prezintă infecţie primară în acestă perioadă vor transmite infecţia fătului.
Dacă copilul se naşte viu, boala poate fi gravă, atenuată sau latentă.

Formele grave se manifestă prin atingere multiviscerală, sindrom hemoragic, icter, hepatosplenomegalie, encefalopatie şi deces rapid sau sechele neevolutive ale unei maladii fetale cu hidro sau microcefalie, calcificări intracraniene.

Formele atenuate sunt oculare (microftalmie izolată, strabism), neurologice (hipotonie, somnolenţă tranzitorie), hepatice (icter la câteva săptămâni).

Boala latentă în perioada neonatală se poate exprima în timpul copilăriei sau mai târziu prin retard psihomotor, convulsii, hidrocefalie, anemie, surditate, creştere încetinită, icter, dificultăţi de învăţare, creşterea în volum a ficatului şi a splinei, afectarea vederii.