Fiziopatologia Tiroidei, Dinamica Concentraţiei Plasmatice a Hormonilor Tiroidieni

Tiroida - cea mai voluminoasă glandă endocrină, are forma de "H" şi cântăreşte la om 25 - 35 g. Este alcătuită din 2 lobi simetrici, înalţi de 3 - 6 cm unită printr-un istm situat la adult în faţa primelor inele traheale.

Dimensiunile şi greutatea lobilor variază în raport cu vârsta, sexul, mediul geografic, bioritmurile individuale, antecedentele patologice, etc. La unele persoane există un al treilea lob, lobul piramidal ascendent, reprezentând porţiunea inferioară a canalului tireoglos.

La adultul normal, tiroida nu este vizibilă, dar se poate palpa şi urmează mişcările de ascensiune ale laringelui în timpul deglutiţiei.

Parenchimul tiroidian este alcătuit din lobuli, fiecare lobul conţine 15 - 50 foliculi.

Foliculul tiroidian reprezintă unitatea morfofuncţională a ţesutului tiroidian, el fiind o veziculă cu diametrul variabil (50 - 150μ) căptuşită cu celule epiteliale - TIRIOCITE - aşezate într-un singur strat.

Se delimitează astfel un lumen umplut cu COLOID ce conţine o glicoproteină specifică - TIREOGLOBULINA.

Fiziologia tiroidei are la baza ciclul iodului, care include ca etape principale următoarele:

• Biosinteza hormonală intratiroidiană.

• Transportul plasmatic al hormonilor tiroidieni.

• Metabolizarea tisulară a hormonilor tiroidieni.

 

1.  BIOSINTEZA HORMONILOR TIROIDIENI

            - este strâns legată de biosinteza tireoglobulinei, ambele procese având loc la nivelul tireocitului; coloidul intrafolicular este de fapt un rezervor hormonal.

Iodul provenind din alimentaţie, este captat de tiroidă printr-un mecanism de transport activ, străbătând membrana bazală a tireocitelor sub formă de iodură.

Tiroida care funcţionează ca o adevarată pompă de iod, se află oarecum în competiţie cu rinichii, amplasarea excreţiei renale fiind invers proporţională cu nivelul funcţional tiroidian.

În condiţii normale 1/3 din iodul circulant este captat de tiroidă, celelalte 2/3 fiind epurate la nivelul renal.

Înainte de a fi incorporate în tireoglobulină, iodurile sunt oxidate în prezenţa peroxidazelor şi citocromoxidazei.

Iodul oxidat fiind legat în poziţie 3, apoi în pozitia 5 a unei molecule de tirozină, iau naştere cei doi precursori hormonali, mono şi diiodtirozina.

Printr-un proces de cuplare a iodotirozinelor, iau naştere hormonii tiroidieni:

• TIROXINA = T4

• TRIIODOTIRONINA = T3

În tiroidă, valorile T4 sunt de ≈ 10 ori mai mari decât T3, în jurul a 200 μg/g ţesut.

Hormonii stocaţi în coloidul folicular sunt eliberaţi în circulaţie sub acţiunea unor proteaze stimulate de TSH (hormon adenohipofizar secretat de lobul anterior al hipofizei cu rol stimulator în secreţia altor hormoni).

Deşi T4 este din punct de vedere cantitativ produsul principal al secreţiei tiroidei, concentraţia sa plasmatică depăsind de 70 ori pe cea a T3, aproximativ 40% din T4 se transformă în T3 la nivelul ţesuturilor.

În fapt, doar 20% din T3 este de origine tiroidiană directă, restul provenind din transformarea tisulară a T4.

 

        2.  TRANSPORTUL PLASMATIC AL HORMONILOR TIROIDIENI

 

            - se face prin legarea lor de:

• globuline (TBG = Thyroxin Binding Globulines)

• prealbuline (TBPA =  Thyroxin Binding Prealbumines)

• albumine

• T4 - are o afinitate mai mare de legare a TBG, care reprezintă vectorul principal; are o capacitate maximă faţă de TBPA.

• T3 - are afinitate mult redusă faţă de TBG în comparaţie cu T3 şi practic nulă faţă de TBPA.   

Aceasta face ca o parte proporţional mai mare de T3 să circule sub formă liberă (0,03% T4 faţă de 0,3% T3). Ori tocmai hormonul liber este cel activ. El este cel care intervine în homeostazia tiroidiană prin acţiunea de feed - back negativ pe care o exercită la nivel hipofizar şi probabil şi hipotalamic. Hormonul liber este singura formă utilizabilă la nivel tisular.        

În condiţii normale, există un echilibru între hormonii liberi şi cei legaţi, complexele proteină - hormon fiind disociabile.

Concentraţia hormonilor liberi plasmatici evoluează invers proporţional cu numărul locurilor de legare disponibile ale vectorului proteic din plasmă şi direct proporţional cu concentraţia totală a hormonilor circulanţi.

Ajunşi la nivel celular, hormonii tiroidieni se fixează pe receptorii nucleari specifici, exercitându-şi acţiunile cunoscute.

În general, acestea sunt: metabolice (calorigene) şi morfogenetice.

 

    3. METABOLIZAREA HORMONILOR TIROIDIENI

 

            - are loc prin procese biochimice multiple:

•  dezaminare

•  deiodare

•  decarboxilare

•  glicurono

•  sulfoconjugare

Un rol important în metabolismul intermediar al hormonilor tiroidieni revine ficatului.

Dacă deiodarea are loc în toate ţesuturile, glicurono şi sulfoconjugarea are loc numai la nivelul ficatului. Compuşii astfel conjugaţi (inactivaţi) sunt excretaţi prin bilă în intestine. De aici ei sunt reabsorbiţi în circulaţie, stabilindu-se astfel un circuit entero - hepato - tiroidian.

Controlul funcţiei tiroidiene este exercitat în principal de hormonal tireotrop hipofizar (TSH) care, pe lângă faptul că stimulează transportul activ al iodurilor prin membrane tireocitului, activează toate procesele biochimice legate de biosinteza şi eliberarea hormonilor tiroidieni.

Creşterea concentraţiei plasmatice a hormonilor tiroidieni scade automat biosinteza şi secreţia TSH-ului, T3 inhibând mai puternic secreţia de TSH decât de T4. Pe de altă parte scăderea concentranţiei hormonilor tiroidieni circulanţi este urmată de o hipersecreţie a TSH-ului.

O serie de factori de mediu, cum ar fi: frigul, căldura, alimentaţia, diverse stress-uri, diverşi hormoni sau medicamente pot modifica tonusul funcţional al întregului sistem, în sens pozitiv (exemplu: frigul) sau negativ (exemplu: căldura) acţionând la diverse nivele:

• hipotalamic (modificarea biosintezei şi eliberării de TSH);

• tiroidian (modificarea biosintezei şi eliberării de T3; T4);

• modificarea reactivităţii tiroidei la TSH;

• plasmatic (modificarea legării "hormonilor tiroidieni");

• tisular (modificarea metabolizării tisulare a T3 şi T4).

 Patologia tiroidei

 

La om, tulburările funcţiei tiroidiene pot fi produse de:

• reducerea sau absenţa iodului din apă şi alimente care determină hipertrofia şi hiperplazia tiroidei (guşe);

• factorii de mediu (variaţii de temperature, modificări ale regimului alimentar, stress-ul) pot induce hiperfuncţia tiroidei;

• tulburările neuroendocrine sau endocrine diverse care pot afecta hemeostazia cuplului hipotalamo - hipofizo - tiroidian;

• inflamaţiile tiroidiene acute (infecţii cu streptococ şi stafilococ) şi cronice (sifilis, tuberculoza);

• anomaliile congenitale primare ale tiroidei.

Toate aceste circumstanţe etiologice (şi altele) pot duce la:

-  HIPO şi HIPER TIROIDII

-  TIROIDITE

-  TUMORI TIROIDIENE

            DETERMINAREA T3 se recomandă în stabilirea pronosticului de pacienţi cu boala BASEDOW; în diagnosticul tireotoxicozei T3 (TSH supresat cu T4 normal) sau în cazurile în care deşi există semn de hipertiroidism FT4 este normal; în evaluarea tireotoxicozei artificiale.

Determinările T3 nu se recomandă în diagnosticarea hipotiroidismului pentru ca valorile scăzute prezintă semnificaţie clinică minimă. Valorile de referinţă sunt în funcţie de vârstă.

    Femeile gravide au concentraţie de T3 mai mare, corelată cu vârsta gestaţională.

Nivelul de T3 este afectat de:

• modificări ale proteinelor serice sau ale situsurilor de legare (scăzut în sindrom nefrotic, crescut în sarcină). În aceste situaţii se recomandă dozarea de FT3;

• în tratamente cu anumite medicamente putem avea creşteri (insulină, contraceptive orale, mestranol, ranitidină, terbutalină, etc.) sau scăderi (aspirină, colestiramină, cimetidină, corticosteroizi, diclofenac, fenobarbital, iodură de K, furosemid şi altele).

Valorile de referinţă sunt în funcţie de vârstă.

           DETERMINAREA DE T4  se recomandă în:

• diagnosticul hiper şi hipotiroidismului (primar sau secundar);

• în monitorizarea tratamentului supresiv al TSH

Valorile de referinţă sunt în funcţie de vârstă.

La femei gravide se înregistrează creşteri de 40 - 60% începând cu săptămânile 11 - 12. Valorile crescute de T4 pot fi întâlnite şi în hipertiroxinemia familială disalbumineică (albuminele leagă T4 mai avid decât în mod normal, dar nu şi T3).

Medicamentele pot da creşteri ale T4 (amfetamine, estrogeni, heroină, contraceptive orale, propanolol) sau scăderi (anticonvulsivante, aspirină, asparginază, penicilină, corticosteroizi, rifampicină, sulfonamide).

 

Dr. Mihaela BERECHET

Medic Medicină de Laborator

Medcenter Brăila