Sifilis – Boală cu transmitere sexuală

Infecţiile transmise sexual (ITS) sunt una dintre cele mai comune cauze de imbaolavire a populaţiei de vârstă tânără şi au consecinţe negative asupra stării de sănătate a indivizilor afcetati, a potenţialului lor reproductiv şi a colectivităţilor din care aceştia provin.

Cele trei stadii ale sifilisului sunt:

• Sifilisul primar caracterizat clinic prin eroziune/ulceraţie cu bază dură (şancru dur) care apare la locul de inoculare după aproximativ 3 săptămâni (10-90 zile) de la contaminare. Şancrul este de obicei unic, nedureros, cu bază îndurată, margini nete, bine delimitate şi fundul curat; se însoţeşte de adenopatie regională neinflamatorie. În leziune sau în ganglionii afectaţi se poate evidenţia T. pallidum prin ultramicroscopie sau imunofluorescenţă directă. În funcţie de existenţa unei serologii negative sau pozitive, sifilisul primar poate fi seronegativ sau seropozitiv.
• Sifilisul secundar în care serologia este pozitivă alături de afectarea sistemică manifestată prin erupţie generalizată polimorfă care poate afecta trunchiul, regiunile palmo-plantare, regiunea genitală, mucoasele, poliadenopatie neinflamatorie. Rareori pot apărea: alopecie "in luminisuri", manifestări oculare (uveită anterioară, sclerită, irită, retinită, papilită, nevrită optică), meningită, paralizii de nervi cranieni, hepatită, splenomegalie, periostită, glomerulonefrită etc.
• Sifilisul terţiar în care clinic sunt prezente una sau mai multe dintre următoarele manifestări: sifilis terţiar benign (afectare cutanata, osoasă, şi visceral, cu excepţia sifilisului cardiac şi nervos); neurosifilis (meningovascular, parenchimatos - pareză generală progresivă, tabes dorsalis şi asimptomatic - anomalii ale LCR); cardio-vascular (aortită, angor pectoris, insuficienţă aortică, stenoză ostiului aortic, anevrism aortic). În acest stadiu serologia este pozitivă şi apar modificări ale LCR (serologie pozitivă în LCR, modificări ale celularitatii LCR sau a proteinorahiei). Sifilis latent în care manifestările clinice de sifilis sunt absente, iar serologia este pozitivă atât pentru testele netreponemice cât şi a celor treponemice.

Anticorpii pentru sifilis apar în sânge la 4-6 săptămâni după contaminare.

Testele netreponemice determină prezenţa reaginelor care sunt autoanticorpi non-treponemici indreptaţi împotriva antigenelor cardiolipinice. Aceste teste includ RPR (rapid plasma reagin) şi VDRL (Veneral Disease Research Laboratory). Centrul de Control şi Prevenţie a bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii recomandă aceste teste pentru screening-ul sifilisului. Totuşi, ele pot furniza rezultate negative în anumite cazuri de sifilis terţiar şi de asemenea, pot furniza rezultate fals-pozitive.

Testele treponemice detectează anticorpii faţă de T. pallidum. Testele includ testele bazate pe aglutinarea particulelor (TP-PA/TP-HA) şi a anticorpilor treponemici fluoreşcenţi (FTA-Abs). Aceste teste confirmă diagnosticul de sifilis când testele netreponemice sunt şi ele pozitive.

Diagnosticul sifilisului necesită o corelare între istoricul bolii, datele clinice şi rezultatele testelor serologice. T. pallidum este diagnosticat atunci când atât testele de screening cât şi cele de confirmare sunt pozitive.

Sensibiltatea testelor netreponemice şi a celor treponemice variază în funcţie de stadiul în care se află boala. Acest lucru este redat în tabelul de mai jos.

Există situaţii în afara infecţiei cu T. Pallidum cand testele netreponemice furnizează rezultate fals-pozitive.