Hipertensiunea arterială se definește practic printr-o valoare a tensiunii arteriale peste 140/ 920 mmHg, iar la diabetici peste 130/ 80 mmHg. Aceasta poate fi de două feluri: primară (are cauze puțin cunoscute) și secundară (are cauze cunoscute).
Cauzele apariției hipertensiunii arteriale:
Cauzele hipertensiunii arteriale primare sunt: ereditatea (părinți cu hipertensiune arterială), factorii sexuali (este mai frecventă în rândul bărbaților, dar după vârsta de 60 de ani, odată cu instalarea menopauzei, procentul de femei cu HTA îl egalează pe cel al bărbaților), vârsta (apare mai frecvent după vârsta de 60 de ani din cauza pierderii elasticității vaselor), aportul de sare, obezitatea, consumul de alcool, fumatul, consumul de cofeină, sedentarismul, factorii psiho-emoționali (stresul).
Cauzele hipertensiunii arteriale secundare sunt: afecțiunile renale (infecții, tumori, stenoze de vase renale, polichistoză renală, etc.), afecțiunile endocrine (tiroidiene, suprarenale, hipofizare, paratiroide), afecțiunile cardiace (anomalii ale vaselor mari, afecțiuni valvulare, etc.), afecțiunile neurologice, sarcina sau chiar administrarea unor medicamente (anticoncepționale, imunosupresive, eritropoietină etc.).
Simptomele cele mai frecvente care pot indica prezența hipertensiunii arteriale sunt: durere de cap (mai ales dimineața), cu caracter de constricție, iritabilitate, transpirații, față înroșită, palpitații, oboseală progresivă, insomnie, depresie, amorțeli de mâini și de picioare sau numai la nivelul brațului stâng, amețeli, greață și vărsături, stare de rău general, durere toracică anterioară.
Tratamentul trebuie să fie inițiat la recomandarea medicului specialist. Este important ca acest tratament să fie inițiat după o minimă evaluare clinică și după analize medicale uzuale. Nu este recomandată începerea tratamentului cu medicamente folosite de o altă persoană cu HTA din familie. Medicul tratează pacientul ca ființă individuală și nu boala.
Există mai multe clase de medicamente antihipertensive, iar aceste medicamente au beneficii mult mai mari decât eventualele reacții adverse. Prezența reacțiilor adverse poate fi însă posibilă, de aceea se recomandă inițierea tratamentului de către medicul curant.
Este importantă asocierea la medicație a scăderii ponderale, diminuarea consumului de sare, evitarea consumului de alcool și al fumatului, tratarea corectă a altor boli care ar favorizează HTA sau evitarea medicamentelor ce cresc tensiunea arterială cum sunt, de exemplu, antiinflamatoarele.
Un factor important în menținerea ridicată a tensiunii arteriale este stresul. Pentru persoanele care nu pot face față situațiilor stresante din jur se recomandă anxiolitice ușoare, dar o eficiență ridicată o pot avea și discuțiile tip consiliere, fie cu cineva avizat, fie cu o persoană care ne poate înțelege sau făcând o simplă rugăciune.
Alt factor favorizant al hipertensiunii arteriale este personalitatea, de aceea cunoașterea de sine și auto-acceptarea slăbiciunilor sau a diferențelor de personalitate pot fi benefice în a aborda situațiile dificile și în a reduce stresul.
Numită popular “grăsimi în sânge”, dislipidemia se definește prin creșterea peste valorile normale fie a colesterolului (peste 180 sau 200 mg/dl - în funcție de laboratorul în care se lucrează proba de sânge), fie a trigliceridelor (peste 200 mg/dl).
Colesterolul se poate împărți grosier în două categorii:
Cauzele dislipidemiei sunt: mâncarea bogată în grăsimi (prăjeli, smântână, gălbenuș de ou, unt, margarină, fast-food ș.a.), cauzele genetice (la persoanele care urmează un regim sănătos, prezența dislipidemiei este ereditară, fiind moștenită de la părinți), obezitatea și sedentarismul (cresc riscul apariției dislipidemiei).
Simptomatologie propriu-zisă nu există, deoarece dislipidemia nu doare, dar ea poate grăbi instalarea simptomelor secundare HTA - infarct miocardic, boală cardiacă ischemică, accident vascular etc.
Prezența crescută a “grăsimilor în sânge” poate duce și la afectarea altor aparate ale corpului uman, cum sunt : ficatul gras (steatoză hepatică), colecistul (apariția calculilor biliari), obezitatea cu tulburări hormonale, tulburări ale coagulării.
Tratamentul trebuie să fie individualizat, fiind inițiat de medicul specialist în urma unor analize medicale uzuale, pentru a evita apariția reacților adverse. Se recomandă medicamente din clasa statinelor, asociate la nevoie cu medicamente din clasa fibraților. Este importantă și menținerea unui regim alimentar sănătos, scăderea în greutate, reducerea consumului de alcool, stoparea fumatului și introducerea în viața de zi cu zi a sportului (de la mers pe jos sau pe bicicletă, până la aerobic, înot sau fitness).
Numit popular “zahăr crescut în sânge”, diabetul se definește prin creșterea glicemiei peste 200 mg/dl, măsurată pe nemâncate sau la 2-3 ore de la ingestia de alimente.
Uneori, pacienții pot avea valori normale ale glicemiei măsurate pe nemâncate, dar la ”testul de toleranță la glucoză”, adică după ce beau o anumită cantitate de glucoză, să se constate că glicemia nu revine la normal în următoarele două ore. Aceasta se numește toleranță alterată la glucoză și anunță instalarea mai devreme sau mai târziu a unui diabet zaharat.
Diabetul zaharat poate fi de două tipuri:
Simptomatologie: diabetul zaharat nu doare, dar afectează ireversibil multiple structuri ale organismului:
Tratamentul este inițiat de medicul specialist, de regulă medicul diabetolog. Pentru diabetul zaharat de tip I, tratamentul constă în administrarea de insulină. În cazul diabetului zaharat de de tip II, se începe printr-o scădere ponderală (obezitatea presupune o nevoie de insulină mai mare pe care pancreasul nu o mai poate acoperi) și modificarea stilului alimentar (fără grăsimi alimentare, reducerea consumului de alcool). Dacă valorile glicemiei nu ajung la normal, se asociază antidiabetice orale, iar în cazul menținerii unor valori ale glicemiei peste normal în ciuda tratamentului medicamentos și al regimului alimentar, este necesară introducerea insulinei.
Este foarte importantă menținerea glicemiei în limite normale pentru a evita instalarea complicațiilor diabetului, care sunt de regulă ireversibile. Cea mai de temut complicație acută este coma diabetică.
În concluzie, se recomandă tuturor pacienților acceptarea tratamentului hipertensiunii arteriale, a dislipidemiei și a diabetului zaharat, însoțit de modificarea, pe cât este posibil, a stilului de viață. Este foarte importantă și menținerea legăturii cu un medic specialist, printr-un consult cel puțin o dată la trei luni, pentru reevaluarea analizelor uzuale, a efectelor tratamentului și pentru evaluarea clinică în vederea prevenirii evoluției bolilor.
Să fim sănătoși, fiind informați!
Autor: Dr. Vlădoiu Mirela
Medic specialist Medicină internă