www.medcenter.ro Web analytics

rezultate analize

Panelul TORCH de depistare a infecțiilor în sarcină

Atunci când o femeie își dorește să rămână însărcinată sau află că va deveni mămică, este posibil să fie copleșită de informațiile despre testele medicale care o așteaptă pe parcursul sarcinii. Numeroasele analize, ecografii și investigații pot transforma, în unele cazuri, bucuria veștii de a deveni mămică într-o perioadă stresantă, cu temeri legate de rezultatele procedurilor efectuate.

De aceea, este foarte important ca viitoarea mămică să cunoască și să înțeleagă cu ușurință care este importanța investigațiilor medicale recomandate de medicul său ginecolog.

În setul de analize de sânge, indicat a se efectua înainte de conceperea unui copil sau în primul trimestru de sarcină, se regăsește și panelul TORCH, o denumire care la prima vedere poate ridica semne de întrebare. Efectuat însă la timp, acesta poate salva viața viitorului tău bebeluș!
Dar haide să descoperim împreună ce este acest test, cât costă, când și de ce este el recomandat.

Ce înseamnă TORCH?

Panelul TORCH se recomandă tuturor femeilor care isi doresc un copilExpresia TORCH reprezintă un acronim, o prescurtare folosită pentru depistarea unui grup de boli infecțioase ce pot afecta femeile gravide. Aceste boli infecțioase pot cauza infecții prenatale ale embrionului sau perinatale ale nou-născuților, cu risc de avort, de dezvoltare a unor malformații fetale sau chiar de moarte a fătului.
Bolile infecțioase ce pot fi depistate cu ajutorul testului TORCH sunt:
  • Toxoplasmoza (T): o infecție relativ comună, cauzată de parazitul Toxoplasma gondii, ce poate apărea dacă viitoarea mămică a intrat în contact în vreun mod cu fecale de pisică ori în cazurile de consum de lapte nepasteurizat sau de carne infestată. Toxoplasmoza se transmite prin placentă de la mamă la făt și poate cauza complicații severe viitorului bebeluș, cum ar fi: orbire, surdidate sau dizabilități intelectuale.
  • Alte infecții (O): sifilis, hepatita B, virus varicelo-zosterian, parvovirus B19, virus Epstein-Barr, enterovirus. Cea mai de temut este sifilisul, o boală infecțioasă cu transmitere sexuală, care se poate transmite de la mamă la făt.
  • Rubeola (R): o infecție virală, care se transmite cu ușurință, iar în timpul sarcinii, aceasta poate cauza apariția a numeroase probleme de sănătate pentru nou-născut: afecțiuni oftalmologice sau complicații ale sistemului auditiv, cardiorespirator sau malformații la nivelul sistemului nervos central.
  • Citomegaloviroza (C): o infecție cauzată de virusul herpetic Citomegalovirus, fiind una dintre cele mai comune infecții congenitale la bebeluși. Viitoarea mămică poate contacta virusul în urma unor relații sexuale neprotejate cu un purtător sau prin contact direct cu sângele ori alte fluide corporale ale unei persoane infectate. Acest virus poate provoca nou-născuților probleme de auz, de văz, iar pe termen lung chiar deficiențe mintale.
  • Infecția cu virusul herpes simplex (H): în timpul nașterii, în aproximativ 80% dintre cazuri, bebelușii contactează acest virus de la mama infectată, iar în funcție de gradul de răspândire al infecției în corpul nou-născutului, pot fi afectate glandele suprarenale, ficatul, dar și alte organe. Fără tratament antiviral corespunzător imediat, rata de mortalitate este foarte ridicată, iar dintre copiii care reușesc să supraviețuiască infecției, peste jumătate rămân cu afecțiuni pe termen lung ale sistemului nervos central. Infectiile TORCH depistate cu ajutorul testului
Oricare dintre infecţiile TORCH poate determina apariţia unui grup de manifestări similare la nou-născutul afectat, cunoscut sub numele de sindromul TORCH.

Ce analize include testul TORCH?

Testul TORCH, cunoscut și sub denumirea de panel TORCH, reprezintă un test screening, cu ajutorul căruia este depistată prezența anticorpilor IgG și IgM, ce acționează împotriva agenților patogeni implicați în aceste infecții. La acesta, în funcție de recomandarea medicului, se pot adăuga și alte teste specifice (cel mai des recomandat test suplimentar, care însoțește acest panel este analiza Listeria monocytogenes): 
  1. Toxoplasmă - Anticorpi IgG
  2. Toxoplasmă - Anticorpi IgM
  3. Rubeolă - Anticorpi IgG 
  4. Rubeolă - Anticorpi IgM
  5. Citomegalovirus - Anticorpi IgG
  6. Citomegalovirus - Anticorpi IgM
  7. Virus Herpetic 2 - Anticorpi IgG
  8. Virus Herpetic 1/2 - Anticorpi IgM

Panelul TORCH, acum la un preț promoțional!

Pentru că înțelegem cât de importantă este această monitorizare pentru tine, până la data de 31 ianuarie 2024, îți oferim o reducere de până la 46% la efectuarea panelului TORCH, după cum urmează:
Panel TORCH Simplu Acest panel conține analizele menționate mai sus: Toxoplasmă - Anticorpi IgG, Toxoplasmă - Anticorpi IgM, Rubeolă - Anticorpi IgG, Rubeolă - Anticorpi IgM, Citomegalovirus - Anticorpi IgG, Citomegalovirus - Anticorpi IgM, Virus Herpetic 2 - Anticorpi IgG, Virus Herpetic 1/2 - Anticorpi IgM;

Promoția este valabilă în toate centrele Medcenter din țară, până la data de 31 ianuarie 2024

Când se recomandă efectuarea panelului TORCH?

Testul TORCH se recomanda inainte de concepere sau in primele saptamani de sarcina.Practic, testul TORCH este un complex de analize de sânge, ce se recomandă tuturor femeilor care intenționează să rămână însărcinate, femeilor însărcinate (în primul trimestru de sarcină), dar și nou-născuților, dacă aceștia prezintă simptome ale sindromului TORCH.
 
Pentru sarcină, este ideal ca acest test să fie efectuat în perioada de dinainte de concepere, deoarece depistarea anumitor agenți patogeni în primul trimestru de sarcină poate crea confuzii, care uneori conduc la întreruperi de sarcină nejustificate. Efectuând acest test, viitoarele mămici pot preveni și trata unele boli prin depistarea la timp a acestora, fără a avea efecte negative majore asupra sarcinii. 
 
Totuși, nu întodeauna o sarcină este planificată, iar unele femei sunt luate prin surpindere de vestea că sunt însărcinate. În aceste cazuri, este indicat ca testul TORCH să fie realizat cât mai repede, în primele săptămâni de sarcină.




Cât de utilă este efectuarea testului TORCH?

Rezultatele testului TORCH arată existența sau absența în organism a anticorpilor specifici acestor categorii de boli infecțioase. De asemenea, testul indică dacă pacientul a avut o infecție recentă, mai îndepărtată sau dacă nu a avut niciodată boala respectivă. În funcţie de tipul anticorpilor depistaţi, se poate aprecia stadiul infecţiei și prezenţa sau absenţa imunităţii.

Atunci când rezultatele panelului TORCH confirmă prezența unei infecții active, pot fi necesare teste de laborator suplimentare, mai specifice. În cazul în care pacienta este gravidă, iar rezultatul testului este pozitiv, medicul ginecolog care îi monitorizează sarcina va ști ce măsuri trebuie luate pentru a ține sub observație infecțiile, astfel încât să nu influențeze dezvoltarea normală a fătului, iar în cazurile grave, este posibil să fie recomandat inclusiv avortul terapeutic.

Dacă testul TORCH este realizat înainte de sarcină, iar rezultatul obținut este unul pozitiv, există posibilitatea ca unele infecții să poată fi tratate cu antibiotic. Altele, cum sunt cele virale (rubeolă, varicelă, zona zoster) pentru care nu există un tratament efectiv, pot fi prevenite prin vaccinare înainte de sarcină.

Cum sunt interpretate rezultatele testului TORCH ?

Cu ajutorul testului TORCH se scanează prezența anticorpilor IgG, respectiv IgM, din sângele viitoarei mămici, a gravidei sau a bebelușului pentru fiecare tip de infecție testat. Rezultatul este de tip pozitiv sau negativ.Rezultat TORCH pozitiv sau negativ
  • Un rezultat negativ înseamnă cu nu a fost depistată prezența niciunui anticorp specific acelor viruși sau bacterii.
  • Un rezultat pozitiv pentru anticorpii de tip IgM poate semnala atât prezența unei infecții în corp, cât și existența unei infecții recente, care nu mai este neapărat activă.
  • În cazul unui rezultat pozitiv pentru anticorpii de tip IgG indică faptul că pacienta a avut în trecut o infecție cu unul dintre agenții infecțioși specifici panelului TORCH. Se recomandă monitorizarea acestui nivel de anticorpi prin repetarea testului după aproximativ două săptămâni de la prima recoltare, iar dacă și următorul rezultat indică prezența IgG în sânge, se va considera că infecția este una curentă/recentă.
La nou-născuți, un rezultat pozitiv al anticorpilor de tip IgM indică o probabilitate crescută de infecție. Întrucât anticorpii IgM produși de organismul mamei nu se transferă la făt prin placentă, prezența acestui tip de anticorpi evidențiază existența unei infecții active în organismul bebelușului. Totodată, prezența anticorpilor de tip IgG și absența anticorpilor IgM poate fi rezultatul unui transfer pasiv de anticorpi de la mamă la bebeluș și nu indică existența unei infecții active în organismul copilului.

Este foarte important ca interpretarea analizelor să fie realizată de către medicul specialist, întrucât pentru fiecare dintre cazurile în care testul este pozitiv, acesta va ști ce analize suplimentare sunt necesare pentru a confirma sau infirma prezența unei infecții, dar și ce tratament trebuie urmat.

Efectuat la ­timp, testul TORCH poate salva viața unui nou-născut!

Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție în Call Center, la numărul de telefon 031 403 20 30 (luni - vineri, 8:00 - 20:00).

Vă așteptăm cu drag!

Să fim sănătoși, fiind informați!

Medcenter vă oferă analize medicale de laborator și interpretarea analizelor medicale la clinicile Medcenter. Diagnostic și tratament într-un singur loc!

Adrese utile:
Casa Națională de Sănătate Protecția Consumatorului Ministerul Sănătății
Despre noi Misiune, viziune și valori Centrul de Excelență Management Acreditări Cariere
Centre medicale Clinici medicale Puncte de recoltare
Analize medicale Rezultate analize Promoții Medici Specialități medicale Medicina muncii
Știri Noutăți Articole medicale Simpozioane Medicale Revista Medcenter Apariții Media Galerii Foto
Contact Laborator Central Trimite feedback Satisfacția clientului